1. Centrul de zi – intervenţii sociale în regim de urgenţă Caritas Cluj
Obiective: identificarea nevoilor şi resurselor comunităţii în vederea soluţionării/ orientării persoanelor aflate în nevoie spre programele şi/sau proiectele prin care acestea pot fi ajutate.
Număr de beneficiari: 800 aflaţi în baza de date; 514 persoane cărora li s-a oferit consiliere; 65 ( familii –sprijinite lunar cu bonuri valorice şi/sau pachete de subzistenţă; 50 orientaţi spre alte departamente.
Număr personal: 1 coordonator proiect, 2 asistenţi sociali
Număr de voluntari: 3 voluntari
Servicii oferite: asistenţă socială, (întocmirea de fişe de luare în evidenţă, anchete sociale, întocmire planuri de intervenţie etc.); consiliere medicală şi juridică; consiliere de îngrijire; consiliere şi informare cu privire la drepturile pe care beneficiarii le au în funcţie de situaţia de criză în care se află.
2. Departamentul de intervenţie în situaţii de urgenţă
1. Intervenţie în caz de urgenţă şi calamităţi
Acest proiect se desfăşoară în caz de calamităţi şi constă în suport moral si psiho-social acordat familiilor/ comunităţilor afectate, în sprijinirea materială a acelor familii afectate de către calamităţi în măsura posibilităţilor Caritas.
2. Dezvoltarea programului naţional de intervenţie în caz de urgenţă şi calamităţi
În ultimii ani România s-a confruntat cu o serie de calamităţi naturale, care au afectat multe zone şi au provocat pagube imense. Organizaţiile Caritas din România inclusiv Caritas Cluj au reuşit în această perioadă să implementeze programe de intervenţie şi de reabilitare pentru populaţia din mai multe zone afectate. Prin aceste activităţi în cadrul programului naţional de intervenţie în situaţii de urgenţă au fost acumulate experienţe valoroase şi au fost dezvoltate sisteme şi proceduri performante.
De asemenea Caritas Cluj implementează programe de reducere a riscului de dezastre în localităţi aflate în situaţii de risc de pe raza eparhiei de Cluj-Gherla.
Obiective:
– Întărirea capacităţii programului naţional de intervenţie al Confederaţiei Caritas România în domeniile „pregătire pentru catastrofe” şi „intervenţie în situaţii de urgenţa”.
– Dezvoltarea şi întărirea structurilor Caritas pentru programe în situaţii de urgenţă
– Implementarea măsurilor de pregătire pentru catastrofe în comunităţile locale situate în zone de risc.
Beneficiari: comunităţi din localităţile de pe raza eparhiei de Cluj – Gherla situate în zone de risc ( Târlişua, judeţul Bistriţa–Năsăud ).
Date de contact:
Centrul de zi – intervenţii sociale în regim de urgenţă
Szekely Alexandru, coordonator, tel: 0728-882972
Ungur Andrea, asistent social, tel: 0731-012307
Luca Ana Maria, asistent social
Departamentul de Intervenţie în situaţii de urgenţă
Szekely Alexandru, coordonator. tel: 0728-882972
Piaţa Cipariu f.n. (catedrala greco-catolică în construcţie )
Telefon: 0264-591404 int. 106
Fax: 0264-591404
Cluj-Napoca
Szekely Alexandru, coordonator, tel: 0728-882972
Ungur Andrea, asistent social, tel: 0731-012307
Luca Ana Maria, asistent social.