Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolică Cluj-Napoca, implementează proiectul Componente Originale pentru Promovarea Egalităţii de Şanse pe Piaţa Muncii şi Dezvoltarea Resurselor Umane în Regiunea Nord-Vest – COMPASS POSDRU/150/6.3/G/134984. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea principiului egalităţii de şanse şi crearea de perspective şi oportunităţi ocupaţionale destinate pentru un grup ţintă de minim 328 persoane. Măsurile propuse acţionează cu predilecţie pentru integrarea femeilor şi grupurilor vulnerabile pe o piaţă a muncii aflată într-o continuă dinamică, ceea ce presupune creşterea competitivităţii economice şi a nivelului lor de trai, dar şi obţinerea unei mai mari coeziuni sociale.
Caritas Cluj anunţă pentru data de 23 octombrie 2014 evenimentul de lansare a Centrului Regional de Promovare a Egalităţii de Şanse în Cluj-Napoca, cu sediul Piaţa Cipariu FN, Catedrala greco-catolică în construcţie. Echipa COMPASS invită aşadar la evenimentul de lansare al centrului pe toţi cei interesaţi: reprezentanţi mass-media, reprezentanţi ai societăţii civile, potenţiali angajatori, colaboratori, ONG-uri, instituţii publice, publicul larg.
Centrul va demara acţiuni de informare, consiliere, mediere, orientare profesională precum şi următoarele programe de formare profesională:
- Curs ospătar (calificare, nivel 1, 4 serii x 14 participanţi)
- Curs cofetar-patiser (calificare, nivel 1, 4 serii x 14 participanţi)
- Curs cameristă (calificare, nivel 1, 2 serii x 14 participanţi)
- Curs manichiurist-pedichiurist (calificare, nivel 1, 2 serii x 14 participanţi)
- Curs frizer (calificare, nivel 1, 4 serii x 14 participanţi)
- Curs operare calculator si introducere date (calificare, nivel 1, 4 serii x 14 participanţi)
- Curs de perfecţionare în domeniul dezvoltării competenţelor antreprenoriale (2 serii x 10 participanţi).
Centrul Regional al Egalităţii de Şanse Cluj-Napoca va trata oamenii în mod corect şi fără prejudecăţi şi va crea condiţii care să încurajeze, să aprecieze diversitatea şi să promoveze demnitatea în mediul de lucru şi în societate. Mai mult, activitatea centrului presupune corectarea dezechilibrelor din trecut şi certitudinea că relaţiile cu partenerii şi beneficiarii serviciilor decurg într-un mod constructiv, susţinând incluziunea şi evitând discriminările nejustificate.
Important:
Egalitatea între femei şi bărbaţi reprezintă un drept fundamental, o valoare comună a statelor Uniunii Europene şi o condiţie necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de creştere, ocupare a forţei de muncă şi coeziune socială la nivel naţional şi la nivelul UE. Deşi există încă o serie de inegalităţi între femei şi bărbaţi, în ultimii ani s-au făcut progrese semnificative pentru ca femeile şi bărbaţii să beneficieze de şanse egale în toate domeniile de activitate. Acest lucru se datorează în primul rând legislaţiei privind tratamentul egal, măsurilor destinate să integreze principiul egalităţii de şanse în toate politicile comunitare şi măsurilor specifice privind promovarea femeilor. În medie, în Uniunea Europeană, femeile câştigă cu 2 euro mai puţin pe oră decât bărbaţii.
În România, datele din ultimii 50 de ani arată că în ansamblul populaţiei procentajul femeilor s-a situat în medie peste 50%. Dacă în domeniul ocupării, la sfârşitul anului 1999, femeile reprezentau 46,2% din totalul populaţiei ocupate, ceea ce relevă totuşi o tendinţă de diminuare a diferenţelor, alte date vin să completeze şi să nuanţeze această imagine. Salariile din sectoarele în care proporţia femeilor este majoritară în rândul angajaţilor sunt mai mici decât cele ale bărbaţilor care deţin ponderea.